Vă vine să urinaţi după actul intim? Iată motivul

 Va confruntati cu senzaţia de urinare după actul intim? Este bine să urinezi imediat după ce ai avut relaţii intime, întrucât actul sexual poate antrena bacterii care sunt situate la nivelul mucoasei anale şi vaginale.

Sexul s-a terminat, iar dacă imediat după simţi nevoia de a urina, nu este cazul să-ţi faci griji. Este normal şi se datorează presiunii puse pe anumite părţi ale tractului genital. Specialistii chiar le dau femeilor un sfat: să urineze întotdeauna înainte de a face sex, dar şi imediat după contactul intim.

Atunci când faceţi dragoste, stimularea poate să conducă în cele din urmă la nevoia de a urina. Punctul G, acel conglomerat de nervi şi ţesuturi din vagin, se află foarte aproape de vezică. Aşadar, dacă acea zonă este stimulată în timpul sexului de către partener, şansele sunt mari să apară nevoia de urinare. Desigur, contează şi când ai fost ultima dată la toaletă. 

Măsuri pe care e bine să le adopţi după sex

În mod clar, este bine să urinezi imediat după ce ai avut relaţii intime, întrucât actul sexual poate antrena bacterii care sunt situate la nivelul mucoasei anale şi vaginale, care pot pătrunde prin orificiul uretrei în vezica urinară şi pot determina cistite sau infecţii. Prin urmare, este şi mai bine dacă după sex speli zona intimă cu apă caldă şi un gel pentru igiena intimă, pentru a reduce acest pericol de infecţii urinare.

Dar e bine să ştiţi că bărbaţii care au des senzaţia de urinare se pot confrunta cu probleme ale prostatei. Pentru acestea, dar şi pentru o erecţie mai bună e bine să ia Urotrin, un produs cu ingrediente 100% naturale.

Comentarii